Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

Senatorul Dumitru Oprea cere Ministerului Mediului să verifice aplicarea normelor antipoluare la Iaşi

oprea dumitruSenatorul PDL Dumitru Oprea semnalează Guvernului României agresiunea semnificativă a agenţilor poluanţi şi a noxelor asupra populaţiei din Iaşi.  El spune într-o interpelare adresată ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, că situaţia mediului din Iaşi s-a degradat continuu, ca urmare a proastei organizări a şantierelor aflate în gestiunea Primăriei, dar şi a uzului excesiv de material antiderapant, ce fac irespirabil aerul din Iaşi.
 
Ieşenii resimt, în ultima vreme, o puternică agresiune a agenţilor poluanţi şi a noxelor care fac aerul din ce în ce mai greu respirabil. Prea multele şantiere eternizate simultan, uzul excesiv de material antiderapant în perioada de iarnă, care ulterior se transformă în noroi, mizerie urbană şi praf, excesul de pulberi în suspensie fac irespirabilă atmosfera oraşului, un pericol şi un atentat cotidian la sănătatea ieşenilor”, spune senatorul PDL Dumitru Oprea.
 
Totodată, democrat liberalul a amintit că toate rapoartele de monitorizare a calităţii aerului din municipiu evidenţiază degradarea sistematică a atmosferei în care trăiesc zilnic ieşenii.
 
Faţă de această situaţie alarmantă, senatorul Oprea i-a cerut ministrului Rovana Plumb să comunice modul în care autorităţile centrale verifică eficienţa activităţii instituţiilor subordonate din teritoriu, în sensul protejării elementare a sănătăţii ambientale a românilor.
 
În acelaşi timp, parlamentarul ieşean i-a solicitat ministrului Mediului să specifice măsurile concrete pe care le va lua pentru a asigura respectarea standardelor privind izolarea şantierelor din oraş, având în vedere că amenzile aplicate agenţilor economici şi instituţiilor vinovate de poluare nu dau nici un rezultat, iar legislaţia de mediu este permanent încălcată.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*