Spectacolul Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco (regia – Radu-Alexandru Nica, scenografia – Adrian Damian, mişcarea scenică -Florin Fieroiu, muzica originală – Vlaicu Golcea, light design – Lucian Moga) programat pe 3 decembrie, de la ora 19.00, la Teatru³, va fi vizionat de şase importanţi critici de teatru, membri ai juriului UNITER, în vederea nominalizării sale la renumita gală anuală de decernare a premiilor teatrale. Astfel, alături de publicul care a făcut ca acest spectacol să se joace şi de data aceasta cu casa închisă, vor fi prezenţi: Mircea Morariu, Maria Zărnescu, Doina Papp, Cristina Rusiecki, Luana Pleşea şi Claudiu Groza.
Proaspăta producţie teatrală a Naţionalului ieşean, a cărei premiera a avut loc pe 14 noiembrie, îi aduce pe scenă pe: Emil Coşeru, Tatiana Ionesi, Horia Veriveş, Petronela Grigorescu, Ada Lupu, Dumitru Năstruşnicu.
„Avem în vedere o reaşezare a poveştii într-un context care e într-un alt fel de absurd decât a fost creat îndeobşte, adică mai puţin exhibit prin mijloace vădit teatrale. Dacă până de curând percepeam teatrul absurdului ca generând un sentiment fundamental copleşitor, ca pe un urlet de disperare în spatele râsului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau neapărat aşa sau că nu e neapărat obligatoriu să fie prezentate în acest mod al absurdului, lucrurile pot fi pe de o parte mai lesne asimilate de publicul actual, iar pe de alta devin astfel chiar mai cutremurătoare. Când anormalul se insinuează discret, escamotat, în normalitate, confundandu-se aproape, atunci şansele de expiere sunt şi mai mici. Ne-am propus deci să construim un spectacol ca un soi de “apocalipsă veselă”, punând accentual mai degrabă pe ultimul cuvânt din sintagmă, nepierzând însă nicio clipă din vedere fiorul omniprezent al primului”, a spus Radu –Alexandru Nica.