Două femei din judeţul Iaşi sunt cercetate de poliţişti după ce şi-au scos copiii la cerşit. Duminică, poliţiştii locali au depistat în zona bisericii Sfîntul Nectarie două femei în vârstă de 34 și 28 ani, din județul Iași care, deși sunt apte de muncă, apelau la mila publicului folosindu-și în acest scop proprii copii, în vârstă de 6, 4 și 2 ani.
„În cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 CP, privind ,,Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, solicitând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.