Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Şoferi lăsaţi fără permis şi zeci de amenzi aplicate în urma unei razii a poliţiştilor ieşeni

Marţi, între orele 10.00 – 13.00 şi 14.30 – 16.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care au acest drept , în cadrul căreia  au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de13.770 lei, fiind reţinute în vederea supendării 10 permise de conducere.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au reţinut două certificate de înmatriculare, 10 conducători auto fiind sancţionaţi pentru neacordarea de prioritate pietonilor care traversau regulamentar partea carosabilă.

Conducătorul unui auto, S. Iulian, de 21 ani, din comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, a condus un auto pe şos. Păcurari, iar la o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentară. Tânărul a fost sancţionat cu amendă de 340 leişi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*