Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un director de colegiu din Iaşi, cel mai bogat din zona Moldovei

Chiar dacă salariile în învăţământ nu sunt prea mari, sunt şi profesori care ajung să câştige sume considerabile. Vorbim de cei mai bogaţi directori de licee din ţară, care, potrivit declaraţiilor de avere, fac bani din activităţi didactice, dar şi din firmele pe care le au, din diverse proiecte sau meditaţii, potrivit Digi24.ro.

În Bucureşti predau cei mai înstăriţi profesori din România. Cei mai bogaţi dintre ei sunt chiar cei care conduc şcolile sau liceele unde au cursuri.

Andreia Bodea, actualul director al Colegiului I. L. Caragiale din Capitală, are – potrivit declaraţiei de avere – două terenuri de 7.000 de metri pătraţi, o casă de peste 300 de metri pătraţi şi un apartament cu patru camere. Directorul mai are economii în conturi şi bijuterii în valoare de 20.000 de lei.

Directoarea de la Caragiale este urmată în top de George Cazacu, directorul Colegiului Național Sf. Sava. Profesorul are patru terenuri de peste 20.000 de metri pătrați, două apartamente în Bucureşti şi două case de vacanţă. Dascălul mai deţine, împreună cu soţia, două firme.

Directorul Colegiului Național Gheorghe Lazăr, Victor Ioan Nicolae, are şi el două apartamente în Capitală. Mai are şi patru conturi în valoare de peste 70.000 de lei. Anul trecut a încasat aproape 55.000 de lei din salariul de director, plus 8.800 de lei din drepturi de autor.

Şi în vestul ţării găsim profesori cu o situaţie materială bună. Directorul Liceului Carmen Sylvia din Timişoara are patru apartamente. Sumele strânse în conturi de Ionuț Cristescu sunt considerabile: 20.000 de euro într-unul şi 10.000 de lei în altul.

Cel mai bogat director din Braşov este Dorel Agache. Acesta ocupă funcţia de conducere la Colegiul Național Andrei Şaguna. Are trei terenuri, două apartamente şi două case de vacanţă, în Braşov şi Bacău. Pe lângă proprietăţi, acesta mai are şi două autoturisme. Anul trecut, a încasat aproape 60.000 de lei datorită funcţiei de director.

În Cluj, cel mai bogat director este cel de la Colegiul Național Emil Racoviţă. Constantin Corega are un teren de 600 de metri pătraţi, un apartament, o casă în Sibiu şi un autoturism din 2005. Pe lângă proprietăţi, acesta mai are şi un cont de de 25.000 de lei, dar şi un credit scadent în 2018 de 35.000 de euro. Anul trecut a încasat peste 40.000 de lei pentru că a deţinut funcţia de director, dar şi aproape 4.000 de lei în urma unor proiecte europene.

Şi sudul ţării are directori cel puţin la fel de bogaţi. Thorwachter Alexandrina, directorul general al Colegiului Naţional Carol 1 din Craiova, are un apartament şi trei conturi de peste 160.000 de lei. Anul trecut a încasat aproape 30.000 de lei pentru că a ocupat funcţia de director. Şi meditaţiile au fost profitabile – a încasat aproape 8.000 de lei. Este singurul director de liceu care îşi notează în declaraţia de interese şi apartenenţa politică – este membru PSD.

În Moldova, cel mai înstărit director este cel al Colegiului Naţional Iaşi. Cristina Vâlcu are un teren şi un apartament. Sumele din conturile directorului sunt considerabile: 32.000 de euro, 8.500 de dolari și 110.000 de lei.

La Constanţa, directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân are un teren, două case, un autoturism şi conturi de peste 20.000 de euro. Vasile Nicoară şi-a rotunjit veniturile cu ajutorul unui proiect din care a încasat 130.000 de lei.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*