Aurel Mânzăţeanu a devenit antreprenor dorind să îi ofere totul fiului său. I-a oferit ulterior un business de familie pe care îl consolidează împreună, cu ambiţii mari şi cu atenţie la tradiţii.„Tradiţia românească spune că, dacă se întâmplă ceva cu verighetele, indiferent că întârzie, au un defect sau nu se potrivesc clienţilor, acest lucru le va afecta căsnicia„, descriu Aurel şi Dragoş Mânzăţeanu una dintre cele mai importante presiuni cu care se confruntă zilnic în conducerea afacerii Coriolan.
Afacerea a devenit liderul producătorilor autohtoni de bijuterii şi al pieţei de verighete şi inele din România, potrivit unui clasament realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Compania de familie, înfiinţată în urmă cu aproape 20 de ani în Iaşi, vinde anual 6.500 de verighete şi 850 de inele cu diamant produse în atelierele proprii, prin trei magazine – două în Iaşi şi unul în Bucureşti. Verighetele au purtat noroc celor doi Mânzăţeanu, tată şi fiu, care au ajuns astfel la o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei în 2012 şi un profit de 1,4 milioane de lei, cu o creştere estimată la 10% pentru anul în curs. Cifra de afaceri cumulată a primilor 20 de retaileri de bijuterii este de circa 90 de milioane de euro, potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Finanţelor, iar produsele comercializate anual cântăresc circa 800 de kilograme, dintre care mai bine de o treime reprezintă produse nefiscalizate.
Debutul aventurii antreprenoriale a fost pricinuit de fiu, povesteşte Aurel Mânzăţeanu: „Întreba de ce colegii lui au calculator şi el nu„. Acesta a fost factorul hotărâtor care l-a determinat să înceapă o afacere pe cont propriu împreună cu soţia lui, în 1996. Ingineri de profesie, cei doi au lucrat timp de 24 de ani în cadrul combinatului de fibre sintetice din Iaşi, alături de alţi circa 10.000 de angajaţi. Au început să importe produse din străinătate, pe care le-au vândut în consignaţii şi, cu banii strânşi, au deschis un mic magazin de bijuterii. Cumpărau bijuteriile de la un turc care le-a oferit posibilitatea plăţii produselor pe măsura vânzării. Dar, odată ce acestea au fost aşezate la raft, clienţii întârziau să vină, iar cei trei angajaţi – soţia, o soră şi un frate al antreprenorului – au muncit timp de şase luni fără să-şi primească salariul.
Datoriile pentru marfa turcului, la care s-au adunat taxele vamale de 30% pentru bijuterii, accizele de 20% şi TVA-ul de 22% i-au determinat să găsească drept soluţie înfiinţarea unei case de amanet, pe vremea când aceste afaceri abia începuseră să apară.
Alegând o metodă atipică de gestionare a afacerii, antreprenorii moldoveni au deschis într-o jumătate de an şase case de amanet. Concret, în cazul în care cei care lăsau bijuteriile nu se întorceau pentru recuperarea lor, le restituiau diferenţa de bani obţinută în urma vânzării. Şi pentru că, de obicei, clienţii nu se întorceau la casele de amanet, un curier angajat de firmă venea la clienţi acasă cu diferenţa de bani. Acest lucru nu a generat numai bucurie: „Au apărut situaţii în care soţia amaneta bijuterii fără să ştie soţul sau invers, iar curierul genera conflicte în familiile respective„. Prin urmare, acţiunea de returnare a banilor la domiciliu a fost oprită, aceştia putând fi recuperaţi în continuare de clienţi doar la casele de amanet. Bijuteriile şi fragmentele de giuvaieruri de la casele de amanet l-au determinat pe Aurel Mânzăţeanu să nu mai importe bijuterii, ci să le producă în ţară.
Şi-a numit afacerea Coriolan Aur Smarald, inspirat de onestul Coriolanus, personaj de tragedie shakespeariană, şi a început să producă bijuterii într-o fabrică din Timişoara. După închiderea acesteia, nemulţumit de modul de lucru al bijutierilor care îi făcuseră oferte de colaborare, a luat decizia să înfiinţeze propriul atelier. „Când am văzut verighetele prezentate, mi-am pus mâinile în cap, iar de a doua zi am început să mă documentez în legătură cu utilajele necesare.„ A investit aproximativ 10.000 de dolari într-un laminor şi o instalaţie de turnare necesare pentru producţia în serie a verighetelor, singura nişă de pe piaţa bijuteriilor absolvită de taxe în acea perioadă. Producţia se făcea pe bază de comenzi, de cele mai multe ori cu aurul clienţilor, şi era de circa 100-200 g aur prelucrat în fiecare lună.
Sursa : BusinessMagazin.ro
