Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Iaşul, cel mai important oraş românesc din istoria ultimilor 150 de ani! Vezi cine a făcut declaraţia!

Iaşul trebuie aşezat pe locul pe care-l merită cu prisosinţă în ultimii 150 de ani de istorie românească! Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat că la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Iaşul a fost ultima redută care nu a cedat, nici din punct de vedere militar, nici politic, nici cultural. În opinia ministrului, fără oamenii Iaşului nu s-ar fi putut vorbi vreodată de reîntregirea naţiunii, semnalul marii Uniri fiind dat încă din 5 ianuarie, respectiv 24 ianuraie 1859 când a avut loc unirea Principatelor, Moldova şi Ţara Românească.

În 1919, la deschiderea Universităţii din Cluj Napoca, s-a constatat că nu existau suficienţi profesori de limba rămână care să predea studenţilor. Dascălii din Iaşi au fost primii care, vreme de câţiva ani, au făcut naveta până în inima Ardealului pentru a-i învăţa limba română.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*