Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Deputatul ieşean Costel Alexe, noul secretar general al TNL România

În prezenţa a 3.500 de delegaţi şi invitaţi, tinerii liberali şi-au lansat, sâmbătă, la Conferinţa Naţională de Alegeri a Tineretului Naţional Liberal de la Romexpo, noul program, ”TNL Dezvoltă România”.

Acesta a constituit moţiunea pe baza căreia Florin-Alexandru Alexe a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al TNL, alături de tinerii liberali pe care acesta i-a propus pentru a face parte din noul Birou Permanent Naţional al TNL (BPN).

La eveniment au participat liderii USL Crin Antonescu, preşedintele PNL, Victor Ponta, preşedintele PSD şi Daniel Constantin, preşedintele PC, cât şi lideri liberali precum vicepreşedinţii Mihai Voicu, Eugen Nicolăescu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Tudor Chiuariu, secretarul general, Eduard Hellvig, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, miniştrii Cristian David şi Daniel Barbu şi europarlamentarii Ramona Mănescu, Renate Weber, Cristian Buşoi.

Moţiunea lui Florin Alexandru Alexe a fost aprobată de plen cu 2.493 voturi pentru, 28 împotrivă şi 70 de abţineri, din totalul de 2.591 voturi valide. De asemenea, în cadrul Conferinţei Naţionale de Alegeri au fost alese birourile naţionale de conducere ale Departamentelor TNL Rural, ale Comisiilor de specialitate şi a Clubului oamenilor de afaceri tineri liberali (COATL).

Filiala ieşeană a Tineretului Naţional Liberal va fi reprezentată, în primă fază, de patru tineri. Astfel, deputat Costel Alexe a fost ales în funcţia de secretar general al TNL, Ionuţ Dulgheriu va ocupa funcţia de membru în BPN,  Ştefan Timofte JR. va îndeplini rolul de vicepreşedinte al organizaţiei TNL Rural, iar Costel Grojdea, cea de membru în conducerea COATL.

Prin reconfirmarea acestei echipe şi extinderea ei într-o structură complexă de management al activităţii organizaţiei, Tineretul Naţional Liberal îşi dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, maturitatea politică, cât şi faptul că este cea mai puternică organizaţie de tineret de pe scena politică românească. Implementându-ne cu succes proiectele şi coagulând cât mai mult din mişcarea tineretului românesc în jurul proiectului Echipa lui Crin, ne dorim foarte mult să avem o contribuţie decisivă la alegerea primului preşedinte liberal al României de după Revoluţie, în persoana lui Crin Antonecu”, a declarat deputatul Costel Alexe, preşedintele TNL Iaşi şi  nou secretar general al TNL România.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*