Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi este gazda întâlnirii „Un sens pentru viaţă” – proiect vocaţional pentru tinerii cu deficienţe senzoriale multiple/ surdocecitate”, Evenimentul, care se desfăşoară sâmbătă, începând cu ora 10,00, este o întâlnire bianuală a reţelei naţionale a profesorilor care lucrează la clasele/grupele de copii cu deficienţe senzoriale multiple/surdocecitate.
Întâlnirea organizată de Fundaţia Sense Internaţional (România) – SI(R), partener al Ministerului Educaţiei Naţionale, face parte dintr-un proiect mai vast iniţiat de SI(R) în Bucureşti, Galaţi şi Iaşi în scopul dezvoltării aptitudinilor vocaţionale şi pre-profesionale la adolescenţii şi tinerii cu deficienţe senzoriale multiple/surdocecitate. Programul este dezvoltat ca răspuns la nevoile tinerilor/adolescenţilor de integrare socială şi încadrare pe piaţa muncii, nevoie identificată atât de părinţi cât şi de cadrele didactice.
Vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (doamna prof. dr. Liana Maria Mitran, Inspector general pentru învăţământ special) ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene din Iaşi şi Galaţi, ai Liceului Special ”Moldova” Târgu Frumos, ai Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj Napoca, Catedra de Psihopedagogie Specială, ai şcolilor pentru deficienţi de auz din Iaşi, Galaţi şi Bucureşti, precum şi ai Fundaţiei Sense Internaţional (România).
Scopul principal al întâlnirii este discutarea aspectelor legate de mplementarea Programului „UN SENS DAT VIEŢII”, în cadrul a trei unităţi de învăţământ:
§ Şcoala Gimnazială Specială pentru deficienţi de auz „Sf. Maria” Bucureşti unde va fi dezvoltată o mini-tipografie;
§ Şcoala Profesională Specială „Paul Popescu Neveanu” structură a Şcolii Gimnaziale Speciale „Emil Gârleanu” Galaţi unde se va amenaja o seră;
§ Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi – unde se va înfiinţa un laborator de cofetărie-patiserie pentru modelarea marţipanului.
La Iaşi implementarea programului se va realiza de către Fundaţia Sense International (România) în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iaşi. Vor fi derulate activităţi comune şcolare şi extraşcolare privind integrarea socio-profesională a tinerilor şi adolescenţilor cu surdocecitate şi deficienţe senzoriale multiple. În plus, SI(R) va contribui la perfecţionarea şi specializarea continuă a cadrelor didactice care lucrează cu tinerii cu surdocecitate/deficienţe senzoriale multiple.