Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cai furaţi de pe imaşul comunei Stolniceni Prăjescu

Duminică,  poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi telefonic prin 112, de către  Ionuţ F., de 22 ani, din comuna Stolniceni Prăjescu, cu privire la faptul că în noaptea de sâmbtă spre duminică, persoane necunoscute i-au sustras două cabaline de pe imaşul comunei Stolniceni Prăjescu.

Poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă şi că, în aceeaşi noapte, din acelaşi loc a fost sustrasă o altă cabalină, aparţinând lui Constantin V., de 55 ani, din aceeaşi localitate.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor   efectuate de   poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Hărmăneşti, cabalinele au fost depistate la locuinţa lui Neculai L., din comuna Hărmăneşti, care a declarat că acestea i-au fost aduse  de către P.  I., de 17 ani, din comuna Hărmăneşti.

Cele trei cabaline au fost recunoscute de către părţile vătămate, fiind predate acestora.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările continuând cu bănuiţii de comiterea faptei în stare de libertate, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat către Parchetul Paşcani cu propuneri legale.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*