Acţiune de amploare, miercuri, a poliţiştilor de investigare a fraudelor, poliţiştilor locali, a inspectorilor muncii, a celor de Serviciul de Metrologie şi comisari de la Protecţia Consumatorului în Piata CUG din municipiul Iaşi.
589 de kilograme de fructe şi legume au fost confiscate, iar 11 cântare au fost confiscate. De asemenea, 16 persoane au fost chemate la sediul ITM.
O societate comercială a expus spre vânzare cantitatea de 133 kg. fructe şi legume, fără afişarea preţului de vânzare şi fără specificaţiile privind calitatea şi ţara de provenienţă. Societatea a fost sancţionată contravenţional conform Legii 12/1990, cu sancţiune în cuantum de 20.000 lei, iar cantitatea de fructe şi legume a fost confiscată.
De asemenea, la punctul de lucru al unei societăţi, s-a constatat că aparatul de cântărit folosit nu avea omolgarea metrologică. Societatea a fost sancţionată cu amendă de 4000 lei.