Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

Nu şi-au păzit telefoanele mobile şi au rămas fără ele

furt telefon mobilSfârșitul de săptămână înseamnă pentru tineri o perioadă de relaxare, iar mulți dintre aceștia îl petrec în localuri publice sau cluburi unde se distrează și socializează. Deseori, petrecerea timpului liber înseamnă și multă neatenție/neglijență și astfel sunt “scăpate din vedere” regulile elementare de protecție a bunurilor personale.  Dacă în majoritatea cazurilor bunurile noastre nu sunt sustrase, trebuie să ne aducem permanent aminte că în preajma noastră sunt persoane răuintenționate care vor încerca să profite de neatenția de care dăm dovadă.

Telefonul mobil continuă să fie unul dintre bunurile nesupravegheate cel mai des, iar posesorii acestora trebuie să le acorde mai multă atenție, mai ales când se află în locuri publice, aglomerate. În caz contrar se vor trezi în următoarele ipostaze:

–          noaptea târziu, la plecarea din club, vor constata că telefonul lăsat în buzunarul hainei le-a fost sustras și vor reclama la poliție acest lucru dimineața – un astfel de caz a fost sesizat în dimineața zilei de 8 februarie a.c. de un bărbat de 32 de ani, din Iași;

–          că atenția acordată prea mult jocurilor pe calculator te poate lăsa fără telefon – situație în care s-a aflat un minor de 14 ani care a reclamat că în ziua de 09.02.2014, în decurs de o oră, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil pe care l-a lăsat nesupravegheat în incinta unei săli de internet;

–          să rămâi dezamăgit de faptul că cei pe care îi servești, ți-au furat telefonul. Duminică seara, o tânără de 22 ani,  a reclamat  că în noaptea de 08/09.02.2014, între orele 23.00-02.00, i-a fost sustras telefonul pe care l-a lăsa nesupravegheat pe barul din incinta clubului unde lucrează;

–          să constați pe propria piele că încrederea în persoane pe care abia le cunoști te poate costa. În cursul zilei de sâmbătă, un băiat de 15 ani din Iași i-a dat telefonul unui tânăr pe care îl cunoștea din vedere pentru a efectua o convorbire. Acesta însă, profitând de neatenție, a plecat cu aparatul.

În toate cazurile menționate mai sus au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 3500 lei.

Sursa: Comunicat de presă

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*