Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciului pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat, în perioada 29 ianuarie – 04 februarie a. c., o serie de acţiuni, cu forţe proprii sau în cooperare cu cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, în vederea depistării cetăţenilor străini a căror şedere a devenit ilegală.
Astfel, în urma acţiunilor efectuate în diferite zone ale judeţului Iaşi, au fost depistaţi cu şedere ilegală cinci cetăţeni străini ( un albanez, 2 israelieni şi 2 moldoveni ) . Persoanele în cauză au intrat în România în baza unor vize emise în scop de vizită sau a permiselor de şedere iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul naţional.
Urmare a celor constatate poliţiştii Serviciului pentru Imigrări au emis pe numele acestora câte o decizie de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, doi dintre aceştia au fost sancţionaţi cu avertisment iar ceilalţi trei cu amendă în valoare totala de 1600 lei, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România cu modificările şi completările ulterioare.