În perioada 24 noiembrie – 1 decembrie 2013, are loc acţiunea „Drumul Unirii”. Un grup de 30 de persoane din localităţile Edineţ, Briceni, Râşcani,Soroca, Tiraspol, Căuşeni, Cahul, Leova, Ialoveni, Chişinău va porni de la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău (duminică, 24 noiembrie 2013, ora 10.00) spre Alba-Iulia, acolo unde acum 95 de ani se făcea Marea Unire a românilor. Drumul e preconizat a fi parcurs timp de o săptămână, grupul urmând a merge pe jos prin localităţile ce vor ieşi în cale şi unde se va întâlni cu autorităţile locale, cu comunităţile laice şi religioase. Popasurile de noapte se vor face la mai multe mănăstiri din Ţara-Mamă, puse cu generozitate la dispoziţie de Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, Episcopia Covasnei şi Harghitei, Mitropolia Clujului şi Primăria Municipiului Alba-Iulia.
Acţiunea ”Drumul Unirii” e rezultatul doleanţei acestui grup de basarabeni să sărbătorească împreună cu fraţii români 95 de ani de la Marea Unire.
Tamara Suniţa, una dintre organizatoarele acţiunii a declarat: „Mi-am dorit acest lucru de mai mult timp şi iată în acest an visul meu se realizează. Sper să fie o bună experienţă pentru celelalte aniversări şi mai cu seamă pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, când am putea să fim o singură ţară, lucru care depinde de fiecare dintre noi”.
Acţiunea „Drumul Unirii” este susţinută de Asociaţia „Tighina”, membră a Platformei Civice Acţiunea 2012, Forul Democrat al Românilor din Moldova, Partidul Liberal Reformator.