Școala Primară „Hänsel und Gretel” Iași și Școala Generală „B. P. Hașdeu” Iași au pus bazele unui parteneriat inedit în cadrul proiectului Caravana prieteniei, care se va desfășura pe parcursul întregului an școlar. Mai mulți elevi de la cele două școli vor participa la activități extrașcolare și vor redescoperi importanța jocului în învățare.
Astfel, începutul lunii noiembrie a adus o zi minunată atât pentru școlarii claselor primare de la Școala Primară „Hänsel und Gretel”, cât și pentru elevii din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a de la Școala Generală „B. P. Hașdeu” Iași, care s-au întâlnit și au desfășurat primele activități din cadrul proiectului. Întâlnirea a avut loc la Școala Primară „Hänsel und Gretel”.
Pentru început fiecare pitic și-a ales câte un prieten mai mare. Împreună au aflat legenda
Sfântului Martin, au învățat un cântec în limba germană și au construit felinare.
A urmat un joc distractiv pe echipe: „Fețe amuzante” și câteva ștafete vesele desfășurate în curtea școlii. Câștigătorii au primit aplauze.
Activitățile s-au încheiat cu colorarea și decuparea unei zâne desenate pe carton, cu păr din hârtie creponată.
Toți elevii au servit fructe și dulciuri. Încântați de ceea ce au învățat, au văzut și au simțit pe parcursul întâlnirii, cu toții s-au arătat entuziaști să participe și la activitățile ce vor urma.
Prof. Raluca Horga, Școala Gimnazială „B. P. Hasdeu” Iași, înv. Teodora Pantazi și înv. Adriana Mihoc, Școala Primară „Hänsel und Gretel”, Iași