Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a participat miercuri la inaugurarea oficială a lucrărilor de modernizare a sistemelor de apă şi canalizare în Târgu Frumos şi Podu Iloaiei. Lucrările care vor fi efectuate în cele două oraşe au o valoare de peste 7 milioane de euro şi fac parte dintr-un proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu (POS – Mediu I).
„Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare în Judeţul Iaşi este proiectul prin care o mare parte a ieşenilor va beneficia de apă şi canalizare la standarde europene. Iaşul va fi primul judeţ din ţară în care toate comunităţile vor beneficia de aceste utilităţi. Lucrările de la Târgu Frumos şi Podu Iloaiei, dar şi cele din Municipiul Iaşi, sunt finanţate prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu, iar pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din restul judeţului vom accesa aceeaşi sursă de finanţare”, a declarat Cristian Adomniţei.
Ulterior, domnia sa a efectuat vizite de lucru la staţiile de epurare din cele două localităţi, precum şi la alte câteva obiective ale ApaVital.
Detalii despre lucrările de la Podu Iloaiei
După finalizarea lucrărilor din cadrul acestui proiect, un număr de aproximativ 375 de gospodării vor beneficia de branşamente la reţeaua de apă potabilă, iar aproximativ 910 de gospodării vor beneficia de serviciul de canalizare.
Lucrările cuprind extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare în Podu Iloaei şi Scobâlţeni cu o lungime de 13,3 km, aducţiune apă în localitatea Scobâlţeni pe o lungime de 2,3 km, extinderea şi reabilitarea reţelei de apă în Podu Iloaiei şi Scobâlţeni cu o lungime de 5,2 km, execuţia a două staţii de pompare apă potabilă în Podu Iloaiei şi Scobâlţeni şi a 7 staţii de pompare apă uzată, inclusiv extinderea conductelor de refulare aferente acestor staţii cu o lungime de 2 km, construirea unui rezervor de capacitatea de 300 mc la Scobâlţeni, proiectarea detaliilor de execuţie aferente lucrărilor. Lucrările vor fi executate de Asocierea SC Iasicon SA – Emit Ercole Marelli Impianti Tecnologici S.P.A., cu o valoare de contract acceptată de 14.683.353 lei. Lucrările se vor efectua pe o perioadă de 17 luni.
Detalii despre lucrările de la Târgu Frumos
După finalizarea lucrărilor din cadrul acestui proiect, un număr de aproximativ 315 de gospodării vor beneficia de branşamente la reţeaua de apă potabilă, iar aproximativ 1.160 de gospodării vor beneficia de serviciul de canalizare. Lucrările cuprind extinderea şi reabilitarea sistemului de canalizare cu o lungime de 19 km, execuţia a 6 staţii de pompare apă uzată, inclusiv a conductelor de refulare aferente acestor staţii, extinderea magistralelor de apă cu aproximativ 3 km şi a conductelor de distribuţie cu aproximativ 5 km, lucrări de reabilitare a reţelei de apă existente pe aproximativ 3 km, proiectarea detaliilor de execuţie aferente lucrărilor. Lucrările vor fi executate de Asocierea SC TMUCB SA şi SC Conest SA, cu o valoare de contract acceptată de 18.317.642 lei. Lucrările se vor efectua pe o perioadă de 24 de luni.
Detalii despre POS Mediu II
Lucrările de investiţii din cadrul proiectului POS MEDIU II vor fi implementate între anii 2015 – 2020. Beneficiari vor fi aglomerările urbane din Judeţul Iaşi care se încadrează în următoarele condiţii: distanţa dintre localităţi este mai mică de 200 metri sau au o populaţie mai mare de 2.000 de locuitori. Lista scurtă a investiţiilor preconizate a fi cuprinse în acest program cuprinde un număr de 27 de aglomerări urbane din Judeţul Iaşi, care vor beneficia în principal de lucrări de alimentare cu apă, realizarea unor aducţiuni, construcţia de rezervoare, realizarea de reţele de canalizare sau construcţia de staţii de epurare. Suma estimată a fi acordată Judeţului Iaşi în cadrul POS MEDIU II este de 200 milioane de euro.