Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

 

Dosar penal pentru tăierea arborilor de către Primărie

Şefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi au recunoscut că la începutul lunii iunie au fost sesizaţi de către reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Iaşi cu privire la tăierea unor arbori de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, din municipiul Iaşi, o acţiune catalogată a fi ”faptă cu caracter penal”.

La nivelul Poliţiei Municipiului Iaşi s-au întocmit acte premergătoare unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 108 din Legea 46/2008, respectiv ”tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, în prezent cercetările fiind efectuate cu privire la faptă”, spune Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

La finalizarea acestora, dosarul penal va fi înaintat unităţii de parchet competente, cu propuneri legale.

 În urmă cu un an, reprezentanţii Prămăriei Iaşi anunţau că vor închide circulaţia în zona Palatului Administrativ întrucât în zona urmează să devină pietonală, motiv pentru care au demarat lucrări de modernizare a reţelelor de utilităţi, precum şi de pavare a zonei. În timpul acestor lucrări au fost tăiaţi aproximativ 90 de tei de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Iaşi. Pentru aceasta, Primăria Iaşi a fost amendată deja cu 60.000 de lei de către Garda de Mediu Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*