Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Consiliul Judeţean Iaşi a depus cinci noi proiecte în vederea obţinerii de fonduri europene

Cristian AdomniteiSăptămână aceasta, Consiliul Judeţean Iaşi a depus cinci proiecte având ca obiectiv principal achiziţionarea unui sistem informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic. Concret, prin aceste proiecte se urmăreşte achiziţionarea serviciilor de dezvoltare şi implementare a soluţiilor software.

„În cadrul celor 5 proiecte, Consiliul Judeţean Iaşi a încheiat acorduri de parteneriat cu Municipiul Iaşi, Oraşul Hârlău şi alte 73 de comune participante. Durata de implementare a fiecărui proiect este de 18 luni. Valoarea totală a unui proiect, inclusiv TVA, care este totodată şi valoarea eligibilă a proiectului este de aproximativ 6,7 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă solicitată este 98% din valoarea eligibilă a unui proiect. Contribuţia proprie este 2% din valoarea eligibilă şi va fi suportată de Consiliul Judeţean Iaşi”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Proiectele au fost depuse la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, în vederea obţinerea unei finanţări nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013, Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”. Solicitantul eligibil este Consiliul Judeţean ca lider de proiect, în parteneriat cu maxim 15 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul respectiv, care au în structura lor organizatorică Birou de Registrul Agricol.

Componentele funcţionale ale sistemului informatic integrat cuprind două categorii principale de aplicaţii, atât pentru Consiliul Judeţean Iaşi cât şi pentru UAT partenere:

–          Sistem informatic de gestiune a Registrului Agricol în format electronic;

–          Sistem informatic integrat pentru management intern.

Prin proiecte vor fi achiziţionate echipamente hardware, aplicaţii informatice şi licenţe, servicii de implementare sistem informatic integrat (pentru realizarea cărora este necesară parcurgerea următoarelor etape: analiza cerinţelor, proiectare, implementare şi testare), vor fi instruiţi utilizatorii sistemului informatic, cât şi administratorii acestuia.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*