Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Procesiune şi spectacol caritabil, la Iaşi, cu ocazia sărbătorii Trupul şi Sângele Domnului

Biserica Romano-Catolică din Iaşi va sărbători, duminică, 2 iunie 2013, Trupul şi Sângele lui Cristos. Sfânta Liturghie de la ora 17.00, prezidată de PS Petru Gherghel, va fi urmată de o procesiune solemnă pe străzile oraşului. Se vor face rugăciuni pentru oraş şi pentru ţară. După procesiune va avea loc un spectacol caritabil pentru copiii din Kenya.

Procesiunea cu Preasfântul Sacrament (Sfânta Împărtăşanie) va începe în jurul orei 18.00, după sfânta Liturghie, şi se va desfăşura pe următorul traseu: Stradela Trei Ierarhi, Bd. Ştefan cel Mare, Str. Anastasie Panu, Str. Costache Negri cu întoarcere la catedrală pe Str. Colonel Langa, în jurul orei 19.00.

Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie va fi purtat pe străzile oraşului, însoţit de cântarea copiilor, a tinerilor, a seminariştilor, a credincioşilor şi a fanfarei. Băieţii şi fetiţele (de la cele trei parohii catolice din Iaşi), care au făcut întâia sfântă Împărtăşanie nu cu mult timp înainte, vor arunca petale de flori.

Sfânta Taină (Sfânta Împărtăşanie) va fi purtată în procesiune de episcopul de Iaşi. Împreună, însoţindu-l pe Cristos prezent în taina Sfintei Împărtăşanii, vor fi prezenţi preoţii episcopiei şi ai catedralei, preoţi de la parohiile şi congregaţiile din Iaşi şi părinţii profesori de la seminar. Au fost invitate şi autorităţile civile.

Liturghia şi procesiunea de anul acesta au şi un scop special: unirea cu rugăciunea şi adoraţia din bazilica „Sfântul Petru” din Vatican, celebrată de papa Francisc. Catedralele din lume, timp de o oră, vor fi sincronizate după ora Romei (17.00-18.00) şi vor fi în comuniune cu papa în rugăciune. Iniţiativa la care a aderat şi Conferinţa Episcopilor din România şi implicit catedrala din Iaşi se realizează pentru prima dată în istoria Bisericii.

În Iaşi, înainte de anul 1948, procesiunea pornea de la catedrală pentru a ajunge la capela surorilor „Notre-Dame de Sion”, unde se află acum Filarmonica. Interzisă de regimul comunist, procesiunea a fost reluată după anul 1989 pe traseul de mai sus.

Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, la început numindu-se „Corpus Domini” (Trupul Domnului), a fost instituită în anul 1246 la Liège (Belgia). Procesiunea din această sărbătoare, în Biserica Catolică, este menţionată pentru prima dată la Köln între anii 1274 şi 1279. Din secolul al XIV-lea s-a răspândit în marea majoritate a ţărilor catolice; în timpul procesiunii, ostia consacrată (Sfânta Împărtăşanie) este purtată într-un ostensor preţios (este vorba de un obiect de cult, numit şi monstranţă, în formă de soare cu raze în care se aşază ostia sfântă spre a fi expusă credincioşilor spre adoraţie).

Dincolo de manifestarea de credinţă şi de cinstire a prezenţei lui Cristos în Sfânta Împărtăşanie, procesiunea devine o posibilitate de a înţelege mai bine că omul de azi – în pelerinajul său pământesc – nu este părăsit, ci este susţinut de această prezenţă reală a lui Cristos.

După procesiune, începând cu ora 19.00, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, în colaborare cu TVR Iaşi, va avea loc spectacolul caritabil „Picătura de apă de la Maikona”. În cadrul spectacolului vor fi interpretate melodii din repertoriul internaţional, clasic şi tradiţional kenyan. Printre invitaţii speciali va fi şi pr. Eugen Blaj, misionar de 14 ani în Kenya. Fondurile strânse vor fi destinate construirii unei grădiniţe pentru copiii din Kenya.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*