Partidul Naţional Liberal, a lansat, cu ocazia împlinirii a 138 ani de la înfiinţare, revista „Convorbiri Liberale”, la Muzeul Unirii din Iaşi.
Revista “Convorbiri Liberale” îşi doreşte să creeze mediul în care membri ai PNL şi membri ai societăţii civile pot desfăşura o activitate intelectuală, în încercarea de a oferi răspunsuri în legatură cu construcţia instituţională, mecanismele de funcţionare ale acestor instituţii şi principalele valori pe care trebuie să se clădească societatea românească. La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa lui Marius Dangă, viceprimarul Municipiului Iaşi, Anton Doboş, Grigore Crăciunescu şi Radu Zlati, deputaţi PNL, Camelia Gavrilă, vicepreşedinte PNL Iaşi şi Inspector Şcolar General, Cătălin Turliuc, vicepreşedintele Institutului Liberal „I.C. Brătianu”, Liviu Brătescu, consilier judeţean PNL, Alexandru Muraru, preşedinte-director al Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) şi Gabriel Mursa, preşedintele fondator al Institutului Hayek.
„Într-o zi specială pentru liberalismul românesc, Filiala Iaşi a Partidul Naţional Liberal a lansat astăzi primul număr al revistei “Convorbiri Liberale”. Practic, liberalii au organizat astăzi cel mai important eveniment desfăşurat în “Săptămâna Liberală”, sub egida căreia s-au sărbătorit 138 ani de la înfiinţarea PNL. Data de 24 mai 1875 a reprezentat un moment vizionar pentru elita politică liberală de atunci care s-a asociat pentru a pune bazele a a ceea ce astăzi este unul dintre cele mai vechi partide politice din Europa, Partidul Naţional Liberal”, a declarat Marius Dangă, secretarul coordonator al PNL Iaşi.
Cătălin Turliuc, vicepreşedintele Institutului „I.C. Brătianu”, a punctat în intervenţia sa necesitatea dezbaterii doctrinare şi definirea proiectului societal pe care vrem să-l urmăm, în condiţiile în care intervenţionismul etatist şi statul paternalist şi-au arătat limitele.
Totodată, în cadrul acestui eveniement, directorul Editurii Liberale, Tudor Mihaescu, a prezentat ultimele apariţii editoriale şi activitatea Clubului Naţional Liberal.