Acesta i-a explicat că este posibil să fie victima unei înşelăciuni. Femeia, care urma instrucţiunile infractorilor, intenţiona să mai facă şi alte transferuri bancare
Ieri după-amiaza, Poliţia Municipiului Paşcani a fost sesizată de o bătrână de 72 de ani, din localitate, despre faptul că în cursul aceleiaşi zile a fost înşelată cu suma de 20.000 lei, prin determinarea la telefon să transfere banii într-un cont prin Western Union.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit faptul că între orele 09.00 şi 13.00, victima a avut mai multe discuţii telefonice cu 3 persoane, una de sex feminin şi două de sex masculin, care i-au solicitat bani sub pretextul unui accident provocat de fiica sa din Italia. Urmând instrucţiunile telefonice ale escrocilor a depus succesiv la două unităţi bancare şi o casă de schimb valutar suma de 20000 lei. Victima urma să mai depună alţi 11.000 lei şi 600 euro prin intermediul altei unităţi bancare, dar a fost oprită de angajatul bancii de la ghişeu care i-a explicat că este posibil ca totul să fie o păcăleală şi să piardă banii. Ulterior a aflat că fiica sa nu a fost implicată în niciun accident rutier.
Poliţiştii recomandă mare atenţie la situaţiile în care ni se prezintă telefonic cazuri grave, iar apoi ni se solicită sume importante de bani. Nu acceptaţi să depuneţi în conturi sau să înmânaţi unor persoane necunoscute bani sau obiecte de valoare. Indiferent cât este de urgentă este situaţia prezentată, acţionaţi calm şi nu vă lăsaţi influenţat de presiunea venită din partea celui care vă solicită acest lucru. Infractorii care încearcă să păcălească oamenii acţionează prezentând astfel de poveşti şi îi fac pe aceştia să creadă că s-a întâmplat ceva grav, sperând că vor pica în plasa lor.
Un alt mesaj al poliţiştilor este adresat reprezentanţilor unităţilor bancare, întrucât în majoritatea cazurilor de acest gen, infractorii solicită victimelor, persoane în vârstă, să depună într-un anumit cont suma de bani „necesară”. Este important ca angajaţii băncilor să fie instruiţi ca atunci când observă potenţiale situaţii de risc pentru bătrâni, în limita regulamentelor proprii şi al păstrării confidenţialităţii, să intervină pentru a cere/oferi clarificări şi lămuriri şi în acest fel să se evite o tranzacţie care să conducă la prejudicierea clientului.