Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Sute de invitaţi la Gala Premiilor UNITER de la Teatrul Vasile Alecsandri

La Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, pe 13 mai, de la ora 21.00, 9 premianţi, 30 de nominalizaţi şi peste 500 de invitaţi sunt aşteptaţi să participe la spectacolul eveniment ce răsplăteşte performanţa din teatrul românesc – Gala Premiilor UNITER Cea de-a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER va împrumuta anul acesta din specificul culturii ieşene, cu scurte prezentări ale câtorva dintre noile nume abia ivite în spaţiul teatral, şi anume ale nominalizaţilor la categoria Debut: Vlad Bîrzanu, nume proaspăt pe scena teatrului vâlcean, a absolvit anul trecut Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este nominalizat la categoria debut pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, regia Botos Bálint, la Teatrul Anton Pann” Râmnicu Vâlcea. Iată ce ne spune despre el: „Eu sunt doar un începător” – e replica mea din Visul. Şi chiar sunt. Aşa că nu pot vorbi prea mult de experienţa mea. Mă bucur că am făcut facultatea la Cluj, că fac masteratul la Bucureşti, că sunt nominalizat alături de doi foşti colegi din Cluj care îmi sunt şi prieteni, că sunt angajat la Râmnicu Valcea… Deocamdată încerc să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Sper să pot spune asta cât mai mult timp”. Pe Rareş Florin Stoica îl vedem în rolul puştiului idealist care, ajutat de priveliştea din ultima bancă, construieşte poveşti cu dibăcia unui manipulator – Claudio în „Băiatul din ultima bancă” de Juan Mayorga în regia lui Cristian Theodor Popescu, la Teatrul Naţional Bucureşti. Ce înseamnă pentru Rareş această nominalizare: „Mă bucură vestea că sunt nominalizat la Gala Premiilor UNITER; şi mai mult mă bucură că sunt nominalizat alături de doi colegi de facultate. Îi mulţumesc regizorului Cristian Theodor Popescu”. Cu Silvia Török păşim în intimitatea unei familii destrămate. Absolventa universităţii din Cluj-Napoca şi din 2011 actriţă a Teatrului German din Timişoara reuşeşte să proporţioneze judicios în acelaşi personaj – Iris – naivitatea, seriozitatea omului matur şi spiritul imaginativ al copilăriei. „Fetiţa din bolul peştelui auriu” de Morris Panych, regia Radu Afrim, la Teatrul German de Stat Timişoara. Despre nominalizarea la Gala Premiilor UNITER, Silvia Török declară: „O neaşteptată mare bucurie că acest rol, atât de drag mie, să aibă rezonanţă pentru aşa multă lume”.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*