Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi lansează ciclul de conferinţe Paradigmele educaţiei moderne – viziune, valori, modele

Universitatea AI CuzaPrima conferinţă naţională, Pluralism şi alteritate în educaţie – perspective teoretice şi praxiologice, organizată în parteneriat cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, are ca obiectiv general promovarea învăţământului alternativ şi particular din perspectiva diversităţii ofertei educaţionale şi a realizării unei educaţii individualizate care respectă aptitudinile, interesele, nevoile şi ritmul propriu de dezvoltare ale copilului.

”Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi doreşte să ilustreze şi prin acest eveniment deschiderea şi aprecierea pentru valorile autentice promovate de alternativele educaţionale şi de unităţile particulare de învăţământ, venind în acelaşi timp în întâmpinarea cererii părinţilor, sprijinindu-i în alegerea celui mai potrivit traseu educaţional pentru copii lor. Conferinţa s-a născut din dorinţa de a populariza ofertele educaţionale şi specificul acestora, într-un cadru profesionist, elevat, la cele mai înalte standarde, plecând de la convingerea că doar un univers educaţional divers este complet şi poate satisface toate cerinţele, în interesul copiilor. Încercăm astfel să abordăm educaţia din perspectiva unicităţii fiinţei umane, care are nevoie de propriul traseu al devenirii, de libertate de gândire şi expresie, de posibilitatea alegerii, evitându-se înscrierea, şablonul, uniformizarea demersului didactic sau pedagogic”, a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, iniţiatoarea acestui proiect.
Conferinţa se deschide miercuri, 17 aprilie 2013, începând cu ora 9.00, în Aula ”Mihai Eminescu” a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi a unor personalităţi de marcă din spaţiul universitar ieşean.
Activitatea constă atât în conferinţe în plen, cât şi pe trei secţiuni: Alternativele educaţionale – abordări ale educaţiei centrate pe elev;Politici manageriale şi de leadership în contextul învăţământului de stat şi particular. Provocări, dileme, soluţii, modele de bună practică şi Ethos-ul şcolii – tradiţie şi creativitate în paradigmele şcolii româneşti.
Manifestarea cuprinde şi o inedită expoziţie educaţională a alternativelor educaţionale şi a unităţilor de învăţământ particular din judeţul Iaşi, organizată în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Vizitatorii au ocazia de a afla astfel mai multe detalii despre specificul alternativelor prezentate, vizionând filme de prezentare şi consultând diverse materiale care detaliază modul de abordare al educaţiei preuniversitare din perspectiva fiecărei unităţi de învăţământ particular în parte.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*