Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

170 de jandarmi la meciul CSMS Iaşi- Viitorul Constanţa

Aproximativ 170 de jandarmi ieşeni, împreună cu celelalte forţe, vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal C.S.M.S. Iaşi – Viitorul Constanţa, partidă care se va disputa, luni 15 aprilie, pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi, începând cu ora 20.30.

Mai multe patrule de jandarmerie şi poliţie vor asigura măsurile de ordine în zonele imediată şi apropiată a stadionului, în timp ce poliţia locală va acţiona în interiorul arenei sportive. Intervenţia va fi asigurată, la nevoie, de mai multe echipaje de jandarmi. Numărul forţelor de ordine se ridică la aproximativ 170 lucrători.

Accesul suporterilor în tribune se va face începând cu ora 19,00stadion iasi.

În cazul sosirii unor suporterii ai echipei oaspete, aceştia vor fi dispuşi la Peluza B, luându-se măsurile specifice de siguranţă.

Jandarmeria le recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Spectatorii nu au voie să introducă pe stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Nu este permisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine.

La ultimul meci de fotbal disputat pe teren propriu, în data de 01 aprilie a.c. doi tineri au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 500 lei fiecare, pentru adresarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa unui grup de persoane ce se afla în stadion, faptele comise fiind de natură să provoace dezordine şi scandal, dacă nu se intervenea la timp pentru stoparea lor.

Totodată, celor doi tineri li s-a aplicat şi măsura complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pentru o perioadă de 1 an.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*