Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a declarat că aşteaptă revenirea lui Adrian Năstase în politică şi cataloghează drept o greşeală condamnarea acestuia în dosarul „Trofeul calităţii”.
„A închide un prim-ministru pentru o chestiune pe care mulţi politicieni au făcut-o mi se pare o mare greşeală. Au găsit (n.r. – oamenii politici) diverse forme pentru a-şi finanţa campaniile electorale. Băsescu, cu mâna pe inimă, spune că dumnealui a folosit doar bani albi în campania electorală. Să fim serioşi„, a spus ministrul.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase. Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv pe 4 ianuarie în cazul lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsa de doi ani, fiind luate în calcul şi activităţile desfăşurate de fostul prim-ministru, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi.