Costel J. (37 de ani) a fost adus la Spitalul ”Sf. Spiridon”, unde a fost diagnosticat cu fracturi costale multiple, pneumotorax drept, contuzie hepatică, contuzie renală. În timp ce era dus în secţia de Chirurgie, el a spus personalului medical că a fost bătut de un poliţist.
De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean spun că bărbatul a fost reclamat de o ieşeancă de 46 de ani. Aceasta ar fi sunat aseară la 112 pentru a reclama că a fost agresată şi i-a fost distrusă uşa locuinţei de Costel J.
Echipajul de poliţie sosit la domiciliul femeii l-a identificat pe agresor în persoana lui Costel J, ce se afla într-o stare vădită de ebrietate.
Întrucât manifesta un comportament violent, tulburând ordinea publică, ameninţând persoanele de faţă şi provocând scandal, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei unde i-a fost dată o amendă de 1400 lei.
Pe numele lui au fost depuse mai multe plângeri, fiind întocmite acte premergătoare unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Ultraj contra bunelor moravuri”, „Distrugere” şi „Lovire sau alte violenţe” .
Conducerea IPJ Iaşi a anunţat azi că a declanşat o anchetă internă, pentru a stabili dacă a fost agresat de poliţişti, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea acesteia
Acuzaţia vine la doar o zi după ce un bărbat din Ţibana spune că a fost agrest de oamenii în uniformă din comună. Cei doi reclamanţi au un punct în comun: ambii erau foarte beţi în momentul în care se presupune că au fost bătuţi de poliţişti, şi erau protagoniştii unor scandaluri.