Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

Asociaţia Municipiilor din România a înaintat nominalizările pentru una din comisiile care vor dezbate problema regionalizării

gheorghe-nichitaPrimarul Gheorghe Nichita a anunţat azi că va fi membru al uneia din cele trei Comisii Consultative care vor fi înfiinţate la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale pentru a stabili criteriile şi modul în care va fi făcută regionalizarea. El va face parte din Comisia formată din structurile asociative precum consiliile judeţene, asociaţiile primăriilor municipiiilor, oraşelor şi comunelor din România. 

Gheorghe Nichita a anunţat că Asociaţia Municipiilor din România, al cărui vicepreşedinte este, a trimis o adresă Ministerului Dezvoltării Regionale prin intermediul căreia a făcut trei nominalizări privind componenţa uneia dintre comisiile ce urmează a se ocupa de programarea regionalizării.

Este o propunere a Asociaţiei Municipiilor din România, care a fost transmisă domnului vice-priministru Dragnea. Suntem trei reprezentanţi: preşedintele Asociaţiei Municipiilor, Tudor  Pendiuc, care este primarul Piteştiului, subsemnatul, care deţin funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei, şi primarul Brăilei, Aurel Simionescu, care este secretarul general acestei Asociaţii. Urmează ca ministerul Dezvoltării să analizeze propunerile şi să stabilească grupul consultativ. Mai mult ca sigur, oamenii cu experienţă în administraţie vor face parte din aceste comisii consultative”,  a spus Gheorghe Nichita.

Primarui Iaşiului consideră că pentru început  trebuie întocmită o documentaţie care să fie supusă unei dezbateri publice care să genereze răspunsuri la întrebările şi îndoielile cetăţenilor privind regionalizarea. 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*