Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Procuror ieşean pus sub control judiciar. Vezi ce a făcut!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 26.06.2015 și până la data de 24.08.2015, inclusiv, față de Emilian eva, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor: efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declarații.

Potrivit procurorilor, în intervalul noiembrie 2014 – iunie 2015, inculpatul Eva Emilian a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.
Concret, în intervalul noiembrie 2014 – aprilie 2015, inculpatul Eva Emilian a achiziționat, de la diverse persoane fizice, un număr de 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la o casă de licitație din București, dintre acestea un număr de 16 tablouri fiind evaluate la suma totală de 81.600 de euro.
La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar, inculpatul a obținut de la Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Iași, un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii 3 tablouri spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații aflate pe teritoriul statului mai sus menționat.
În perioada ianuarie – februarie 2015, inculpatul Eva Emilian a postat prin intermediari, spre vânzare, pe un site de anunțuri, un număr de 34 de tablouri presupus a fi semnate sau executate de către pictori renumiți, solicitând suma totală de 51.800 de euro.
În intervalul 04 februarie – 22 iunie 2015, inculpatul a achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării, de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori și a valorificat sau a încercat să valorifice un număr de aproximativ 97 de tablouri.
Dintre acestea, 12 tablouri au fost evaluate de către inculpatul Eva Emilian și alți intermediari la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline și 7.500 de lei.
Din analiza declarației de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că, inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei mențiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicție cu situația de fapt descrisă mai sus.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Eva Emilian trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
f) să nu se deplaseze la sediile a două societăți comerciale.

Inculpatului Eva Emilian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*