Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Luş, câinele poliţist specializat în prelucrarea urmelor după mirosul uman

Prieten de nădejde, camaradul care nu te lasă la greu, mereu credincios,   aşa poate fi descris cel mai bun coleg şi partener al agentului principal de poliţie Postelnicu Daniel, ciobănescul germanl LUŞ, câine calificat în categoria câine de serviciu, specializat în prelucrarea urmelor după mirosul uman.

Povestea acestui tandem, câine-instructor, începe în anul 2009, când agentul  principal Postelnicu Daniel, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean   Iaşi, l-a preluat, pe Luş, care avea atunci  vârsta de 5 luni. Au urmat alte 5 luni   de pregătire intensă în domneiul prelucrării urmelor după mirosul uman, la Centrul Chinologic de la Sibiu. Cei doi au participat la nenumărate lecţii de anduranţă şi agilitate, ore de pregătire chinotehnică şi de aplicaţii practice, dresaj complex ce implică disciplină impecabilă, energie, exerciţii elaborate, forţarea limitelor, curaj, rezistenţă psihică şi fizică,toate acestea ajutându-l pe Luş să devină un veritabil şi profesionist câine poliţist.

Potrivit instructorilor de dresaj canin, în această muncă, legătura dintre conductorul câine-serviciu şi animal este esenţială, întrucât doar astfel se formează un limbaj cunoscut de câine şi stăpânul său.

Fiecare câine este dresat să se exprime într-un anume mod, atunci când descoperă ceea ce caută. Este de ajuns o singură comandă, venită din partea conductorului său, iar Luş  se transformă pe loc într-un adevărat soldat.

Astfel, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, câinele participă alături de  conductor la toate activităţile şi misiunile, unde prezenţa este necesară şi poate duce la soluţionarea unui caz. Nu puţine au fost cazurile soluţionate de poliţişti, cu sprijinul lui Luş: furturi din locuinţe, din societăţi comerciale, de animale, infracţiuni comise cu violenţă etc.

Acesta, împreună cu însoţitorul său, participă şi la evenimentele organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, la 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, la 25 Martie – Ziua Poliţiei, la activităţile preventive desfăşurate de poliţiştii de proximitate în şcoli, unde efectuează exerciţii demonstrative.

E un câine foarte inteligent şi afectuos. În fiecare dimineaţă  aşteaptă, cu răbdare în privire, dar nelinişte în comportament, ca, după asigurarea întreţinerii, curăţeniei, hrănirii celorlalţi  membri ai padocului, să   reia, împreună cu conductorul său exerciţiile cotidiene.

De 6 ani şi jumătate, Daniel a ales să fie mereu în preajma unui partener devotat, loial şi plin de voioşie, care dă dovadă de cea mai sinceră afecţiune şi care reuşeşte să-i schimbe starea sufletească, indiferent de cât de gri este ziua, înainte să ajungă la padocul lui Luş.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*