Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Patru persoane reţinute după ce au furat zeci de oi şi capre

Un număr de patru persoane din judeţul Iaşi au fost reţinute după ce au furat zeci de oi şi capre. Pe 26 decembrie 2014,  poliţiştii Postului de Poliţie Tansa au fost sesizaţi,  de către Ionuţ F., de 26 ani, din comuna Tansa, cu privire la faptul că în perioada august – decembrie 2014, persoane necunoscute i-au sustras 39 ovine şi 8 caprine în valoare de 18.000 lei.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Miroslava, împreună cu cei din cadrul Posturilor de Poliţie Tansa, Dumeşti şi Todireşti au efectuat cercetări şi investigaţii, fiind identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor: Daniel G., de 19 ani, din comuna Tansa, Mihai M., de 20 ani, din comuna Dumeşti,  Mihai G., de 42 ani, din comuna Tansa şi Ştefan I., de 54 ani, din comuna Dumeşti. În urma cercetărilor, au fost recuperate 24 de ovine, care au fost predate părţii vătămate. Daniel G., Mihai M. şi  Ştefan I. au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 08.01.2015, cei trei urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*