Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Arme, cartuşe şi bijuterii găsite în locuinţele unor suspecţi de de braconaj şi deţinere ilegală de arme

În urma unor percheziţii efectuate, miercuri, de poliţiştii de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţiştii de la Târgu Frumos, au fost ridicate două arme letale de vânătoare, sute de cartuşe de vânătoare cu alice, articole pirotehnice, plase de pescuit şi peste un kilogram şi jumătate de bijuterii. Pe numele a trei persoane a fost întocmit dosar penal.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Iaşi, împreună cu cei de la Secţia 7 Rurală Ion Neculce, Posturile de Poliţie Strunga şi Ion Neculce, au efectuat o percheziţie, în localitatea Strunga, la domiciliul a 3 persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj, deţinerea ilegală de unelte de pescuit şi efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
La percheziţie au fost găsite   două arme letale de vânătoare cu alice confecţionate artizanal, 228 de cartuşe de vânătoare cu alice, dintre care unele confecţionate artizanal, iar altele confecţionate industrial, 7 dispozitive metalice de sertizare a cartuşelor de vânătoare (confecţionate artizanal), 48 de articole pirotehnice, 75 metri de plasă de pescuit (din material mono filament),1.624 grame de bijuterii de diferite forme şi mărimi (din material metalic de culoare galbenă) şi ceasuri de mână.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele celor trei a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsuri legale unităţii de parchet competente.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*