Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Peste 20.000 ţigarete ascunse într-un tren internaţional, depistate la frontiera Iaşi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi- feroviar, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit 20.200 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova, ascunse în trei cuşete ale trenului accelerat 401.

Marţi, pentru valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, pe timpul căreia au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit la vagoanele trenului accelerat 401 care circulă pe relaţia Chişinău-Bucureşti.

În urma controlului efectuat asupra trenului echipa comună de control a descoperit în cuşetele de serviciu ale însoţitorilor vagoanelor 4 şi 5, ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, între geamuri şi panourile electrice, cantitatea de 20.200 de ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Poliţiştii de frontieră au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, faptul că ţigaretele aparţin însoţitorilor vagoanelor controlate, doi cetăţeni români şi unul cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, cu vârste cuprinse între 32 şi 46 ani.

Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării, iar bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*