Un tânăr de 24 de ani din localitatea ieşeană Bălţaţi a fost prins de poliţişti după ce a furat dintr-o locuinţă mai multe produse electronice, dar şi bijuterii.
Duminică, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi, au fost sesizaţi de o tânără din localitatea Lungani, despre faptul că în noaptea de 10 spre 11 mai a.c., i-au fost sustrase din locuinţă mai multe bunuri.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind faptul că, în noaptea respectivă, persoana vătămată a plecat de la domiciliu, iar în cursul zilei de 11 mai a.c., când a revenit, a constatat lipsa mai multor produse electronice (laptop, televizor, monitor), precum şi a unei perechi de cercei de aur, valoarea totală a prejudiciului fiind de 4.500 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos au identificat persoana bănuită de comiterea furtului, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Bălţaţi, judeţul Iaşi.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca după finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin Parchet.