Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Acţiuni ale elevilor împreună cu poliţiştii în programul „Şcoala altfel”

Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, şi Fundaţia Collegium XXI, care este iniţiatorul Proiectului, organizează şi desfăşoară, în parteneriat, proiectul educaţional „CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”.

Acest proiect se desfăşoară în 7 judeţe (Cluj, Dolj, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Sibiu), precum şi în municipiul Bucureşti, vizând 27 de unităţi de învăţământ, în cadrul programului „ŞCOALA ALTFEL : Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Elevii, însoţiţi de cadrele didactice vizit e ază împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale, muzeul Unirii Iaşi, care adăposteşte bunuri ce fac parte din tezaurul cultural naţional.

Cu această ocazie, poliţiştii prezintă aspecte referitoare la Patrimoniul cultural naţional, categoriile de bunuri cu valoare istorică, documentară, arheologică şi artistică, protejarea Patrimoniului cultural, instituţiile statului (inclusiv poliţiştii) cu atribuţii în acest domeniu.

De asemenea, se prezintă activităţile desfăşurate de poliţişti în instrumentarea unor cazuri privind recuperarea de bunuri din Patrimoniul cultural: brăţările dacice, monede de aur, picturi celebre şi icoane.

Poliţiştii  transmit elevilor un mesaj cu privire la faptul că fiecare membru al societăţii are datoria morală de a se implica personal în protejarea bunurilor care aparţin Patrimoniului cultural.

Elevii prezenţi  la acest proiect educaţional primesc premii şi diplome de participare.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*