Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Condamnate pentru „aranjarea” unor examene la Facultatea de Construcţii din Iaşi

Tribunalul Iași le-a condamnat pe Atena Cristiana Grădinaru (40 de ani) și Sanda Elena Dodan la câte doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență în formă continuată.  În ceea ce îl privește pe al treilea acuzat, Alexandru Drăgulin (25 de ani), instanța a dispus disjungerea cauzei. Totodată, magistrații le-au obligat pe cele două acuzate la plata unor despăgubiri în valoare totală de 7.000 de lei.

Potrivit procurorilor,  în perioada septembrie – octombrie 2010, Alexandru Drăgulin a cerut bani de la patru studenți, colegi de-ai săi, pentru a le facilita promovarea examenelor de la Facultatea de Construcții,  din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi“ din Iași (UTI). Anchetatorii au precizat că cei patru studenți i-au dat lui Drăgulin în total 3.350 de lei și 550 de euro. Individul le-ar fi promis că le poate facilita promovarea examenelor la doi profesori, respectiv la Nicu M. și Octavian R.

Oamenii legii au menționat că unul dintre cei patru a decis să formuleze plângere împotriva lui Drăgulin, deoarece, după ce a dat banii, nici nu a promovat examenul respectiv. Astfel, pe fir au intrat procurorii, care au solicitat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de tânăr, ajungând astfel la Grădinaru și Dodan.

Procurorii au afirmat că, în aceeași perioadă, Grădinaru ar fi cerut și primit 4.400 de lei de la patru studenți, pentru același motiv: „aranjarea“ examenelor. Femeia le-ar fi promis studenților că vor promova examenele la profesorul Felix S.

Anchetatorii au adăugat că, în luna septembrie a aceluiași an, Dodan ar fi primit 3.100 de lei de la alți cinci studenți, spunându-le că le poate „aranja“ examenele la același cadru didactic.

Învinuiții au recunoscut comiterea faptelor“, a spus Carmina Pascal, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Ea a mai precizat că, pe numele celor trei cadre didactice, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece nu s-a putut proba că sumele respective de bani ar fi ajuns vreodată la aceștia.

sursa: oradeiasi.ro

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*