O acţiune a poliţiştilor la trecerile la nivel cu calea ferată din judeţul Iaşi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, a dus la sanţionarea a 244 de conducători auto. Amenzile acordate îăntr-o singură zi sunt în valoare de 57.000 lei. Au fost reţinute în vederea suspendării un număr de 17 permise de conducere, 12 dintre acestea fiind pentru nerespectarea semnalelor acustice şi luminoase, iar 5 pentru depăşirea coloanei de auto aflată în aşteptare la trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea, au fost retrase un număr de 5 certificate de înmatriculare.
Într-o astfel de situaţie s-a aflat si C. Sorin, de 30 ani, din com. Miroslava, care conducea un autoturism pe DJ 281, în afara localităţiii Erbiceni, iar la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP. Şoferul a fost sancţionat conform art 108, alin. 1, lit. g, pct. 8 din O.U.G. 195/2002.