Ieşenii sunt tot mai nemulţumiţi de decizia celor de la Primărie de a continua tăierea teilor. După masacrul teilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt a venit rândul celor de pe strada Lascăr Catargi. De ieri alţi şapte arbori au fost tăiaţi, deşi locatarii din zonă s-au împotrivit. Aceştia au chemat în sprijin Poliţia Locală. Agenţii care au venit în zonă s-au întors la scurt timp după ce au coborât din maşină.
Reprezentanţii SC Servicii Publice spun că au aprobarea de a tăia zece tei uscaţi.
”Copacii au fost marcaţi de cei de la Ocolul Silvic Iaşi. Noi am făcut această lucrare abia acum deoarece se lucrează la trotuare. În toamnă vom replanta alţi tei”, a declarat Luminiţa Sălceanu, director Servicii Publice din cadrul Primăriei Iaşi.