Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Cea de-a XIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari la Iaşi

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei, în  parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Asociaţia „ART Meşteşugurile Prutului”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, Centrul de Informare Turistică Iaşi, Asociaţia Meşterilor  Populari din Moldova şi Asociaţia STEP in Tourism Iaşi organizează în perioada 31 mai – 2 iunie 2013, pe Pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt (vizavi de Palatul Culturii), cea de-a XIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari.

Printre cei 80 de meşteri populari din aproape toate zonele etnografice ale României, se numără şi meşteri populari din Republica Moldova, care vor aduce la Iaşi tradiţii de dincolo de Prut. Artiştii prezenţi vor ilustra domenii fundamentale ale artei şi tehnicii populare, precum: prelucrarea lemnului, olăritul, cojocăritul, confecţionarea instrumentelor tradiţionale, industria casnică, confecţionarea măştilor populare, încondeierea ouălor, în cadrul atelierelor de creaţie interactive.

Publicul este invitat să admire talentul şi măiestria artiştilor populari care în cadrul  expoziţiei cu vânzare deschise pe perioada Târgului vor etala obiecte tradiţionale autentice.

Evenimentul se va desfăşura în intervalul vineri – duminică, între orele 10.00 – 19.00.

Intrarea este liberă.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*