Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Paşcani au acționat, sâmbătă, pentru verificarea barurilor, altor unități de alimentație publică, precum și pentru combaterea faptelor comise cu violență, a furturilor și evenimentelor rutiere. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat alcool.
Au fost controlate 5 de societăți comerciale și 11 baruri. Au fost legitimate 49 de persoane și controlate 39 de auto.
Au fost aplicate 45 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13900 lei, dintre care 10 conform Legii nr. 61 din 1991, 15 conform Legii nr. 12 din 1990 și 18 conform OUG nr. 195/2002, privind regimul circulației rutiere, iar restul pentru alte abateri.
Spre exemplu, la data de 6 august a.c., a fost oprit în trafic, pe strada Ştefan Cel Mare, un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Stolniceni-Prăjescu, care în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.