Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Festivalul Pălăriilor, la Centrul Cultural Ruginoasa. Vezi programul!

ANTREC – Iaşi, alături de Autoritatea Naţională pentru Turism, Asociaţia Naţională a Turismului Rural Ecologic şi Cultural, de Primăria comunei Ruginoasa, de Centrul Cultural Ruginoasa şi de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează în perioada 27 – 28 septembrie 2014 Festivalul Pălăriilor, ediţia II-a. Manifestarea va debuta la Centrul Cultural Ruginoasa şi va continua la Palatul lui Alexandru Ioan Cuza aflat în apropiere. În cadrul acestui eveniment, va avea loc spectacolul de muzică şi dansuri populare „Hora satului”. Pe tot parcursul evenimentului vor fi expuse spre vânzare pălării, produse de artizanat, ceramică şi împletituri de nuiele. De asemenea, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de sculptură în lemn a domului Constantin Lungu din Rădăşeni, judeţul Suceava. Partenerii acestui eveniment sunt Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Judeţean Iaşi, Prefectura Iaşi şi Palatul Ruginoasa.

Festivalul Pălăriilor doreşte promovarea turismului rural în judeţul Iaşi. Vizitatorii intră în contact cu obiceiurile din zona comunei Ruginoasa, care cuprinde o serie de tradiţii şi obiceiuri, multe din ele păstrate şi în zilele noastre. Costumul naţional, din care face şi pălăria, dansul popular, tradiţiile de la marile sărbători de peste an şi alte obiceiuri frumoase au menirea de a-i arăta turistului satul românesc de altă dată. Acest eveniment va reuşi să atragă un număr mare de turişti în Ruginoasa, mai ales pentru că localitatea găzduieşte unul din cele mai reprezentative monumente din Moldova – Palatul Ruginoasa. ANTREC – filiala Iaşi, în colaborare cu organizatorii şi partenerii acestui proiect, şi-a propus prin Festivalul Pălăriilor să aducă aminte de tradiții şi de vremurile apuse, mai ales că turiştii sunt îndemnaţi să viziteze locurile frumoase, bogate în cultură şi în istorie.

Sâmbătă, 27 septembrie 2014:

 

16:00 – Sosirea participanţilor

 

17:00 – Simpozionul „Satul românesc între tradiţie şi speranţă” (Centrul Cultural Ruginoasa)

– Deschiderea expoziţiei „Sufltele de culori”

 

Duminică, 28 septembrie 2014:

 

9:00 – 11:00 – Participarea la Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din incinta curţii Palatului „Al. I. Cuza” din Ruginoasa;

 

12:00 – Deschiderea festivalului (Centrul Cultural Ruginoasa)

Alocuţiuni: – Dragoş Nicolae Onică, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) – filiala Iaşi

– Prezentare clip ediţia I

– Marilena Stoian, preşedinte fondator al ANTREC – România

– Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC – România

– primarul comunei Ruginoasa, Ionel Moraru

– Cristina Axinia, directorul Centrului Cultural Ruginoasa

– Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi

– alţi invitaţi.

 

 

12:30 – Festivalul Pălăriilor (prezentare eveniment)

 

 

12:45 – Sceneta „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale (în Palatul Ruginoasa)

13:15– Parada Pălăriilor (în Palatul Ruginoasa)

 

15:00 – Spectacol artistic în cadrul evenimentului „Hora satului”, ediţia a XV-a: „Nemuritorii”, „Kronos”, Georgiana Catiru, Mario Buzoianu şi Alessia (Centrul Cultural Ruginoasa)

17:00 – Show de lasere

 

 

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*