Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Un şofer băut şi fără permis, la volanul unui Mercedes. Avea şi droguri în maşină!

Inconştienţă crasă a unui tânăr de 25 de ani din Iaşi. Acesta s-a urcat la volanul unui Mercedes deşi era băut şi nici nu avea permis. Duminică dimineaţă, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi a oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mânzăteşti, un autovehicul marca Mercedes, condus de cetăţeanul român Ilie B., în vârstă de 25 de ani.

La solicitarea poliţiştilor, şoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, constatându-se de asemenea, că acesta emana halenă alcoolică. Tânărul a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi unde a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând o alcoolemie de 0,58 mg/l în aerul expirat. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că Ilie B.  nu posedă permis de conducere.

În urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră, în autoturismul tânărului a fost descoperit, într-un pachet de tigări, un produs vegetal de culoare verde oliv, cu miros înţepator, despre care tânărul a declarat că este un produs etnobotanic.

Produsul vegetal a fost ridicat şi predat în vederea expertizării Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Iaşi.

Tânărul este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi deţinere de droguri pentru consum propriu.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*