Trei bărbaţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră după ce au trecut peste râul Prut 100.000 ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova, cu ajutorul unei funii şi al unei lansete de pescuit.
Miercuri, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, în colaborare cu poliţişti de frontieră moldoveni, au organizat o acţiune specifică pe timpul căreia au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Holboca, două persoane care se deplasau cu un atelaj hipo în care se aflau mai multe colete voluminoase, acoperite cu iarbă.
Poliţiştii de frontieră au trecut la interceptarea şi legitimarea persoanelor, stabilind că acestea sunt cetăţenii români M.C. şi E.P., în vârstă de 26, respectiv 24 ani. La scurt timp, la aproximativ 300 metri faţă de locul în care a fost descoperit atelajul hipo, în apropierea malului românesc al râului Prut, poliţiştii de frontieră români au mai depistat o persoană, un cetăţean român minor, în vârstă de 16 ani, care avea rolul de a-i anunţa pe cei doi dacă sunt poliţişti de frontieră în zonă.
Din cercetări şi declaraţiile celor trei persoane depistate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că acestea s-au deplasat până la malul românesc al râului Prut, unde s-au întâlnit cu doi cetăţeni moldoveni şi cu ajutorul unei lansete şi al unei funii, au trecut ţigările peste râul Prut, de pe teritoriul Republicii Moldova în România. În urma controlului efectuat asupra atelajului, lucrătorii noştri au descoperit patru colete ce conţineau cantitatea de 100.000 ţigarete marca Plugarul cu timbru de acciză Republica Moldova.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 54.848 lei a fost reţinută în vederea confiscării.
„Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate”, se arată într-un comunicat al ITPF Iaşi.