Sâmbătă, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare, s-a sesizat despre faptul că la intersecția străzilor Gheorghe Doja cu Jean Bart o persoană de sex masculine transportă un bagaj voluminos.
Persoana a fost identificată de polițiști ca fiind un bărbat de 53 de ani, din județul Iași, iar cu ocazia controlului bagajului, asupra sa au fost găsite bunuri în valoare de circa 500 lei (pungi cu făină, un acumulator auto, pachete cu lumânări, etc.).
Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că bunurile au fost sustrase dintr-o anexă a unei biserici din zonă, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Sursa: Suceava News