Fostul prefect al Iaşiului, Dragomir Tomaşeschi, actual preşedinte al filialei ieşene a Partidului Forţa Civică, este executat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi pentru datorii de 90.000 de lei.
Fiscul va scoate la vânzare un teren deţinut de fostul prefect pentru că acesta nu şi-a plătit contribuţiile de asigurări sociale restante. Terenul, situat în Bucium, a fost evaluat la 103.077 de lei. De asemenea, vor mai fi scoase la vânzare două beciuri evaluate la 5.617 lei.
Fostul prefect a solicitat eşalonarea la plată a datoriei care era iniţial de 60.000 de lei, dar a crescut cu dobânzile de eşalonare la 90.000 de lei.
Licitaţia pentru teren va avea loc pe 27 februarie, ora 10.
Fostul prefect Tomaşeschi a contestat în instanţă sumele solicitate de Fisc. El acuză faptul că este o metodă grea prin care contribuabilii trebuie să-şi plătească datoriile.