Luni, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Grajduri au fost sesizaţi de un bărbat de 45 de ani, din comuna Grajduri, judeţul Iaşi, cu privire la faptul că în noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism un radiocasetofon, documentele autoturismului şi cele personale.
Poliţiştii au demarat cercetările, fiind identificată persoana bănuită de comiterea furtului, Cristian M., de 38 ani, care ar fi încercat să vândă radiocasetofonul.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate, iar cercetările continuă sub aspectul s ăvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii atrag atenţia şoferilor să aibă mare grijă unde parchează, dar şi ce lucruri lasă în autoturism peste noapte.
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, unde hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare precum telefoane mobile, laptop-uri, GPS-uri, detectoare radar, genţi, sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor;
– verificaţi dacă toate geamurile sunt închise atunci când părăsiţi autoturismul;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, este indicat să fie luată în casă pe timpul nopţii;
– evitaţi să purtaţi discuţii despre bunurile pe care le aveţi în maşină ;
– supravegheaţi automobilul în perimetrul staţiilor de benzină, pe timpul achitării comenzii, în condiţiile în care portierele sunt lăsate neasigurate, iar geamurile deschise.