Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

 

„Troienele”, duminică, la Opera Naţională Română Iaşi

Opera Națională Română Iași vă invită duminică, 9 februarie 2014,începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași, laspectacolul Troienele, după Euripide, în regia lui Andrei Șerban.
Andrei Șerban a montat prima dată „Troienele” în urmă cu aproape 40 deani pe scena Teatrului La MaMa din New York, iar în 1990 a realizatspectacolul și în țară, la Teatrul Național București. „_Până acum, am făcut Troienele numai cu actori de teatru, cu toate căe o opera cântată în întregime, nu e niciun cuvânt vorbit ca la teatru,muzica fiind compusă de Liz Swados_” a explicat Andrei Șerban,spectacolul de la Opera ieșeană jucându-se pentru prima dată cu soliștiși membri ai corului, orchestrei și baletului, tineri actori, dar șicopii din corul Juniorii Operei. Costumele sunt creațiile DoineiLevintza.
După 22 de ani, maestrul a refăcut la Iași un spectacol grandios, oșansă unică de a lua parte la drama care a marcat istoria uneicivilizații.
Reamintim că la prima ediție a Galei Premiilor Operelor Naționale 2013,maestrul a primit _PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN REGIZOR_ pentru_Troienele_ după Euripide și pentru _Indiile galante_ de Jean-PhillipeRameau, opera-balet primind și PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL ALSTAGIUNII 2012-1013.
Din distribuție fac parte:
_Hecuba_ – Laura Magdalena Scripcaru _Cassandra_ – Andreea Chinez _Andromaca_– Marinela Nicola _Elena_ – Cristina Talmaciu _Achille_ – Jean Kristof Bouton _Menelaus_ – Lucian Dolhăscu (debut) _Astianax_ – Gheorghe Ștefănel _Urs_ – Victor Zaharia _Soldat Bun_ – Andrei Apreotesei _Ursitoare_ – Daniela Burlacu, Marinela Nicola
_Voce Poluxena_ – Angelica Mecu Solomon, Alina Bârlescu _Soldați_ – Alexandru Savin, Andrei Apreotesei _Atena_ – Daniela Ciocan _Poluxena_ – Roxana Dorin (debut) _Vestale_ – Sarasa Nagamine, Kotomi Hoshino, Mizuka Suzuki, ChikaMatsumura _Stegari_ – Eduard Sveatchevici, Tudor Florența _Dansatoarea pe pantă_ – Mizuka Suzuki
INTERZIS ACCESUL PERSOANELOR SUB 18 ANI!
Spectacolul „_Troienele_” este dedicat memoriei lui Ellen Stewart,fondatoarea teatrului La Mama din New York, acolo unde a fost creatinițial.
Prețul unui bilet este de 40 lei. Informații la Agenția Operei, telefon0332.888.448, e-mail bilete@operaiasi.ro.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*