Premierul Victor Ponta, Viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi ministrul Apărării Naţional Mircea Duşa au răspuns pozitiv invitaţiei primarului Iaşiului de a participa la manifestările prilejuite de Ziua Unirii.
“Evenimentul va fi unul mai de amploare faţă de ceilalţi ani astfel încât să-i dăm simbolistica necesară”, a precizat primarul Iaşiului.
El a spus că a invitat şi mai mulţi primari, dar şi preşedinţi de consilii judeţene să participe la eveniment.
Manifestările din Piaţa Unirii vor începe la ora 9.30 cu un moment folcloric, dar nu au fost stabiliţi încă artiştii.
De la 11.00, vor fi discursuri oficiale, defilarea detaşamentenlor militare şi hora populară, iar de la ora 12.00, va fi un moment folcloric, apoi o deplasare la Biserica Trei ierarhi pentru depunerea de jerbe de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul se va încheia cu un marş cu torţe, de la ora 18.00, pe traseul Piaţa unirii- Ansamblul Palas.