Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Nu deveniţi victime de Moş Nicolae! O campanie a poliţiei ieşene

Vine Moş Nicolae! O sărbătoare atât pentru copii dar şi pentru adulţi. După cum se ştie, această perioadă este destinată în principal cumpărăturilor. Majoritatea cetăţenilor merg în centre comerciale, cumpără cadouri şi se aprovizionează cu cele necesare. Vor fi frecventate multe locuri aglomerate, iar portofelul oamenilor va fi mai plin decât în alte zile, cu bani care poate au fost economisiţi special pentru această ocazie. Implicit va creşte riscul ca aceştia să devină ţinta hoţilor.

Deci, ATENŢIE la buzunare şi portofele! Şi infractorii au câte un Moş Nicolae şi o nevoie mare de bani. Se pot afla lângă dumneavoastră şi vor specula orice greşeală pe care o faceţi. Nu le daţi ocazia să intre in acţiune!

Ţineţi minte: din cauza neatenţiei î n fiecare moment puteţi deveni   victima unui furt!

Vă prezentăm pe scurt câteva sfaturi menite să îi ţină departe de dumneavoastră pe hoţii care fură din buzunare:

– când vă aflaţi la cumpărături sau cu orice altă ocazie nu lăsaţi niciodată să se vadă   câţi bani aveţi la dumneavoastră;

– ţineţi-vă poşeta, geanta sub braţ având permanent control asupra ei;

– nu ţineţi banii, actele sau portofelul în buzunare exterioare;

– nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră.

Este bine de ştiut că hoţii care fură din buzunare caută spaţiile restrânse. Evitaţi, prin urmare, mulţimile şi ţineţi necunoscuţii la o distanţă apreciabilă. Curăţirea unei pete inexistente pe hainele dumneavoastră sau a unei pete făcute intenţionat poate fi un truc al unui hoţ.

Campania a fost iniţiată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Iaşi.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*