Inspectoratul General pentru Imigrări lansează campania „Dăruieşte bucurie! Poţi fi primul care aduce sărbătoare în sufletele lor!”
În fiecare zi, la ora 11.00, o femeie cu capul acoperit iese din Centrul de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil. Merge să-şi ia copilul de la grădiniţă. Ea are două fetiţe şi este dintr-o ţară în care teama reprezintă un mod de viaţă. Dragostea de mamă, războiul şi persecuţia au făcut-o să fugă cu copiii acolo unde a găsit siguranţă. A ajuns în România şi a solicitat o formă de protecţie. A fost primită cu căldură şi, cel mai important, i s-a dăruit speranţa unei vieţi noi. A urmat programul de integrare şi astăzi ea simte că face parte din societatea noastră, deşi nu ştia nimic despre România înainte să ajungă aici.
Campania se desfăşoară în perioada 02-23 decembrie a.c. şi are ca scop strângerea de bunuri prin contribuţie benevolă pentru persoanele solicitante de azil şi refugiaţi din România, acestea fiind dăruite în preajma sărbătorilor de iarnă.
Puteţi să vă alăturaţi cadrelor Inspectoratului General pentru Imigrări în demersul campaniei, fie cu un cadou cumpărat, fie cu jucării, rechizite, hăinuţe sau orice alte articole folositoare pentru copii şi adulţi.
Relaţii la sediul din strada Mihai Costăchescu nr. 6, Iaşi, persoană de contact: comisar şef de poliţie Gaiţă Sorin; Tel. 0232 302315.