Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Patru românce care au făcut istorie

Unele dintre cele mai de succes românce au revoluționat lumea profesională, dominată de bărbați, nu doar la nivel național, dar şi la nivel european sau mondial. Astăzi cunoaștem patru dintre româncele cărora le este atribuit pionieratul în domeniile în care au activat.

Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) – prima femeie din lume Doctor în Drept

Născută la București, dar școlită în străinătate, Sarmiza Bilcescu a fost prima româncă avocat, dar şi prima femeie din Europa care a obținut licența în drept (1887), studiind la Universitatea din Paris, şi prima femeie din lume care a devenit Doctor în Drept (1890), cu teza „Condiția juridică a mamei”, prezentată la Universitatea din Sorbona. În 1891, a fost admisă în Baroul Ilfov care, la acea vreme, includea şi Bucureștiul, în urma unei campanii derulate în favoarea sa de juristul Constantin Dissescu.

Virgina Maria Andreescu – Haret (1894 – 1962 ) – prima femeie arhitect din lume

La 18 ani, a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură din București, urmând în același timp Belle-Arte. Şi-a terminat studiile în 1919 şi a lucrat ca arhitect inspector în serviciul tehnic al Ministerului Educaţiei Naţionale  în perioada 1923-1947. Potriviticr.ro, Virgina Maria Andreescu – Haret a fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general. În perioada dintre cele două Războaie mondiale a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles şi a primit nenumărate premii. Printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai din București, Biserica „Sf. Treime”, una din cele mai mari din Capitală, primele blocuri din beton armat şi cinematograful Parc din stațiunea Govora.

Eliza Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), prima femeie inginer din Europa

Eliza Leonida Zamfirescu a fost prima femeie care a devenit studentă a Academiei Regale Tehnice din Berlin (1912) şi, mai târziu prima femeie inginer din Europa, cu specializarea chimie. Potrivit complexity.ro, ea a reușit să transforme la Berlin prejudecățile, ostilitatea si privirile batjocoritoare ale colegilor şi profesorilor în admirație. După absolvire s-a întors să lucreze în România, devenind prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi, mai târziu, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic.  În 1997, la inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din Romania, a fost instituit premiul Eliza Leonida Zamfirescu, care se acordă personalităților feminine pentru merite deosebite în domeniul științei si tehnicii.

Sofia Ionescu (1920 – 2008) – prima femeie neurochirurg din lume

În 1944, Sofia Ogrezeanu (viitoare Ionescu, prin căsătorie), pe atunci tânără studentă la Facultatea de Medicină Umană din București, a operat la Spitalul nr. 9 din București un copil grav rănit într-un bombardament, ceea ce i-a garantat intrarea în așa-numita echipă neurochirurgicală de aur a României, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, şi devenind, după unii, prima femeie neurochirurg din lume. Își susține doctoratul în medicină şi chirurgie în 1945, an în care se şi căsătorește cu doctorul Ionel Ionescu, secundar neurochirurg, cu care a avut doi copii. Timp de 47 de ani realizează operații pe măduva spinării şi creier şi se remarcă prin lucrări științifice apărute în numeroase publicații internaționale de prestigiu.

sursa: yahoonews.com

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*